marți, 19 aprilie 2016

Syntia si Ogdu


de Mihaela Ioana

 A fost odata ca niciodata, a fost o tanara fata care locuia intr-un sat mai mare. Tanara fata, pe numele ei Syntia, era singura la parinti si fusesese crescuta cu multa ingaduinta si libertate pentru vremurile acelea. Cel mai mult ii placea in natura, padurea din vecinatatea satului si imprejurimile, erau locurile ei favorite de plimbare. De cate ori era vreme frumoasa, se ducea sa se plimbe cat era ziua de lunga, padurea era prietena ei. Dupa padure se afla asa, ca un deal mai mic, si, la poalele delusorului era o poienita minunata, cu flori care mai de care mai frumoasa. Pe coama colinei nu urcase de multe ori, caci dupa deal nu era mare lucru de vazut, se intindea mai departe o campie. Isi facea plimbarile lungi prin padure si prin poiana, de cele mai multe ori. Intr-o zi, urcand pe coama colinei, nu-i veni sa-si creada ochilor, de cealalta parte era un rau si dupa aceea se vedea campia pe care o stia. Cand aparuse acel rau? Se freca la ochi, crezand ca viseaza, statu cateva ceasuri acolo, doar doar s-o dumiri ce se intampla. Raul aparut ca din senin, curgea in continuare. De atunci, la orice plimbare urca si colina sa verifice daca raul era acolo.
Intr-o buna zi, hotara sa coboare pe partea cealalta, sa fie mai aproape de apa. Chiar daca nu stia sa inoate, nu stia vreo apa care sa treaca prin regiunea lor, mai aproape de 2-3 zile de mers, voia sa se bucure de clipocitul vesel al apei si sa-si ude picioarele la mal. Era incantata de senzatia apei pe pielea ei si statu ceva vreme pe malul apei. O cuprinse o stare de liniste si toropeala si inchise ochii. Stand ea asa, auzi deodata un nechezat de cal si, deschizand ochii, vazu un calaret care traversa raul, venind spre ea. Se minuna tare! De atata vreme de cand venea prin locurile astea, nu vazuse oameni trecand pe aici. Drumurile frecventate de cei din sat si de calatori erau in cu totul alta parte. Astepta sa ajunga calaretul langa ea, sa vada cine e si cum ajunsese pe aici. Calaretul era un tanar, putin mai mare ca varsta decat Syntia. El ajunse langa fata si dadu binete. O intreba pe Syntia unde se afla, ca ratacise drumul catre o asezare mai mare, unde il trimisese tatal lui pentru niste treburi. Syntia ii spuse unde se afla si se oferi sa-l insoteasca pana la drumul obisnuit pe unde o luau toti calatorii. Urcara colina, apoi traversara poiana si mersera ceva vreme prin padure. La un moment dat, cand ei erau in padure, se lasa o ceata deasa, foarte neobisnuita pentru acea perioada a anului. Synta stia foarte bine padurea si nu se sperie ca s-ar putea rataci, dar vrand sa-l asigure pe tanar ca e totul in regula, acesta disparuse brusc de langa ea. Si el si calul. Dupa putin timp, ceata disparu brusc, la fel cum venise. Se uita Syntia atenta in jurul ei, scruta padurea cat putu de mult, dar nu gasi nici urma de calaret. Foarte descumpanita de cele intamplate, hotara sa plece spre casa.
Cand ajunse acasa, se intalni cu baiatul vecinilor, cu un tanar de o seama cu ea, cu care copilarise impreuna si cu care obisnuia pana nu de mult, sa mearga prin aceleasi locuri prin care acum mergea de una singura. Nu ca nu i-ar fi placut tanarul, pe numele lui Ogdu, dar acesta isi descoperise o pasiune de a prelucra lemnul si de a face piese de mobilier dantelate, de o mare finete . Piesele de mobilier care ieseau din mana lui erau ca operele de arta, nici una nu semana cu alta, erau atat de fin prelucrate, astfel ca la atingerea lor aveai senzatia ca este matase si nu lemn. I se dusese vestea prin tot tinutul si chiar primise comanda de la un mare dregator dintr-un loc mult mai indepartat, de o masa de gala si de douasprezece scaune cu care dregatorul isi dorea sa mobileze o sala mare din casa lui unde primea numai oameni de vaza.
Cand Ogdu o vazu pe Syntia isi dadu seama ca i se intamplase ceva, ca era destul de agitata si vorbea incoerent.
"Ti s-a intamplat ceva?" o intreba Ogdu pe Syntia.
"Nici nu stiu cu ce sa incep," raspunse fata. "Azi, cand stateam pe malul raului, un calaret ratacit traversa raul si m-am oferit sa-l scot la drumul obisnuit de calatori."
"Stai putin," o intrerupse Ogdu. "Despre ce rau vorbesti? Noi nu avem nici o apa asa de mare in regiunea asta."
"De cateva saptamani, curge un rau de cealalta parte a colinei de langa poiana. Cand mergeam impreuna pe acolo, nu exista," dadu explicatii Syntia.
"Mi-e greu sa te cred ca acolo unde era doar campie cat vedeai cu ochii, acum curge un rau asa deodata, din senin," continua sa se mire Ogdu.
"Mergem maine impreuna acolo, sa vezi cu ochii tai, ca si mie mi-a fost greu sa cred asta. Dar sa-ti continui povestea. Pe cand eram cu tanarul acela in padure, s-a lasat dintr-o data o ceata foarte deasa si el a disparut cu cal cu tot in ceata aceea. Ceata s-a ridicat repede, dar nu am mai gasit nici urma de cal sau calaret," continua Syntia de povestit.
"Foarte ciudat ce mi-ai povestit. Negresit imi fac maine timp sa merg sa vad raul," hotara Ogdu.
Ramase stabilit pentru a doua zi sa mearga impreuna la rau. Ogdu mai statu o vreme cu Syntia, pana ce fata se linisti din agitatia ei. Ogdu o placea de multa vreme pe fata, dar fiind mai timid, nu indraznise sa-i spuna ce sentimente are pentru ea, mai ales ca ei copilarisera impreuna si se aveau mai mult ca fratii.
A doua zi, asa cum se intelesesera, pornira impreuna spre colina, prin padure. Odata ajunsi pe colina, Syntia ii spuse:
"Acum ma crezi? Uite raul care curge in fata noastra."
"Nu vad nici un rau," se mira peste masura Ogdu. "Eu vad numai campia care era si inainte aici."
Synta il lua de mana si coborara in graba colina. Ea se descalta si isi baga picioarele in apa.
"Uite, sunt cu picioarele in apa, m-am udat, nu se poate sa nu vezi asta," spuse Syntia.
Ogdu, se uita la ea, dar nu vedea decat ca mergea desculta pe pamantul gol. Nu intelegea ce se intampla cu Syntia si ii era greu sa creada ca fata ar avea vedenii. Syntia, fara sa-si dea seama ca Ogdu se uita cu mare ingrijorare la ea, continua sa-l convinga ca raul exista.
"Vino si tu cu picioarele in apa, sa o simti."
Ogdu se descalta la insistentele ei, dar in continuare nu vedea nici un rau. Syntia il trase de mana mai de parte de mal, spre mijlocul raului. El merse dupa ea si, dupa cativa metrii, simti cum o apa venita de nicaieri il lua pe sus. Atunci vazu si el raul, dar era tarziu, erau amandoi in mijlocul lui si apa curgea repede acolo. Ogdu nu stia nici el sa inoate, dar isi pastra calmul si o tinu strans pe Syntia, care parea ca-si pierduse cunostinta. Reusi cu greu sa ajunga spre mal, unde apa curgea mai lin si o lasa pe Syntia jos. Fata, probabil speriata de valtoarea apei, inca nu-si revenise. Ogdu ii masa mainile, picioarele, obrajii, in speranta ca-si va reveni. Dupa ceva vreme, Syntia deschise ochii si, vazandu-l pe Ogdu langa ea il intreba ce se intamplase.
"Ne-a luat apa," ii spuse Ogdu. "Ajunsesem in mijlocul raului si apele repezi ne-au luat pe sus."
"Care rau?" intreba mirata Syntia.
"Cum care rau? Acesta care curge prin fata noastra," ii raspunse si mai mirat Ogdu.
"Nu vad nici un rau. E doar campia pe care o stim de cand eram mici copii," spuse Syntia.
Ogdu, mirat peste masura, incerca sa-si explice ce se intampla acolo. El vedea acum un rau pe care, cu cateva minute inainte nu-l vazuse, iar Syntia, nu mai vedea raul pe care ea il vazuse inaintea lui, cand el nu-l vedea. Era tulburat si nu gasea nici o explicatie la acel fenomen. Ei vedeau raul pe rand, amandoi in acelasi timp nu puteau sa-l vada. Se intreba daca nu cumva visa sau avea vedenii. Se intoarsera acasa, tacuti, fiecare cu trairile lui. Syntia nu intelegea cum ajunsese sa-si piarda cunostinta, simtea ca ceva se intamplase inainte de asta, dar nu putea sa-si aduca aminte. Ogdu retraia acele momente cand ii luase apa pe sus, se simtise atat de aproape de Syntia, pentru cateva clipe avusese impresia ca inimile lor bat impreuna.
Nu mai pomenira de acea zi, isi vedeau fiecare de treburile lor; Syntia pleca mai de rar de acasa sa se plimbe si mult mai rar urca pe colina; Ogdu continua sa modeleze si sa finiseze lemnul. De acum, pe obiectele facute de el, apareau foarte des ape, valuri si cei care cumparau acele obiecte spuneau ca numai simpla atingere a lemnului ii umplea de liniste si de buna dispozitie.
Se apropia ziua Syntiei si parintii ei il rugara pe Ogdu sa-i faca un obiect de mobilier, stiind ce lucruri maiestre ies din mana tanarului. Ogdu accepta si se apuca de lucru. Incepu sa lucreze la o masuta, potrivita pentru camera Syntiei si doua scaune. Cand lucra la ele, inima lui tresalta de emotii necunoscute lui pana atunci. Simtea cum aceste emotii curgeau parca prin mainile lui si dantelau lemnul si il mangaiau. O intreaga simfonie de trairi ii treceau prin suflet si isi dadu seama ca sentimentele lui pentru Syntia erau din cele mai puternice.
Veni si ziua fetei. Ogdu merse la ea si ii dadu in dar masuta si cele doua scaune. Syntia era incantata peste masura, caci stia ce lucruri grozave facea tanarul. Seara tarziu, in camera ei, Syntia mangaie masuta adusa in dar, asezata pe unul din scaune. Pe tablia masutei se puteau simti si vedea, chiar si la lumina delicata, valuri si unduiri de ape. Stand asa la masuta cu mana pe tablie, simti deodata un fior si tresari. Intr-o clipa in mintea ei se derulara imaginile de la poalele colinei, cand ea si Ogdu fusesera luati de ape. Isi aduse aminte si ca el nu putea vedea raul cand ea il vedea si invers, cand ea nu l-a mai vazut, el putea sa-l vada. Ceea ce simtea acum, erau valuri de emotii si incerca sa-si dea seama ce se intampla cu ea.
A doua zi, merse de dimineata la Ogdu si dintr-o suflare ii spuse ca-si amintea ce se intamplase la poalele colinei. Hotarara sa mearga pana acolo si sa vada ce se intampla. Ajunsi pe colina, s-au uitat unul la altul si s-au bucurat sa afle ca vedeau amandoi raul. Au coborat pana la rau, s-au descaltat si au alergat desculti pe malul apei. Cand s-au tinut de mana, au inteles amandoi ce se intamplase. Cand vedeau raul pe rand, nu stiau ce sentimente au unul pentru altul. Cand l-au vazut amandoi, in acelasi timp, inimile lor au batut impreuna, ca atunci cand fusesera luati de ape. Doar ca acum stiau si simteau la fel.
Apa aceea exista numai pentru ei, si ii ajutase sa-si gaseasca drumul pentru a fi impreuna.
Si-am incalecat pe-o lalea
Si a aflat toata lumea.
Si-am dat roata prin campie
Si-a fost mare bucurie.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu